Frigul!

Noapte, frig, lumini galbene false
sunt parca de negrul apei sterse.
Numai luna era mereu acolo sus,
dar pana si ea acuma a apus.

Atata zgomot ce vesic rasuna
si totusi parca aud ca tuna;
pentr-o secunda totu`i luminat
si cerul de fire albe e brazdat.

umbre apar parca de peste tot
incerc sa le evit insa nu pot;
cedez, le las sa ma`nconjoare
din crestet pana in picioare.

In juru-mi doar fulgere si umbre
ciudat inca nu simt durere.
Inchid ochii si respir fericit...
in sfarsit sunt si eu multumit.

Dar brusc fara macar sa realizez
simt cum incet incep sa visez
fulgerele-mi sageteaza trupul,
umbrele imi invadeaza capul,

plutesc... e soare si aer curat
inca nu stiu ce s-a`ntamplat,
ce e defapt adevarat, real?
Oare asa este sa fi normal?

Cat a trecut? O ora? Un an?
Ma simt inca atat de uman.
Dar unde e frigul, intunericul?
Vantul parca imi sufla visul...

Sunt deodata inapoi, in frig
aerul ma invadeaza si strig.
E frig din nou si`n plus ploua,
ma uit la ceas abea e doua.

O ora a trecut fara sa stiu.
Ce mult as vrea din nou sa fiu
sus, sa pot pluti sub soare
sa simt nisipul sub picioare...

Doar frigul il mai simt acum
totul in jur e facut scrum.
Nici falsele lumini nu se mai vad,
ce-as vrea acum sa le revad...